MÃRTURIA MEA
Pe Isus L-am cunoscut de mica, bunica ne povestea multe, la fel si bunicul, si parintii mei il stiau, ….dar din pacate doar il stiau, ceva lipsea. Se pare ca Dumnezeu m-a iubit mult, atat pe mine cat si pe sora mea. Intodeauna m-a asezat lângă persoane care il cunosteau intr-adevar pe EL. Pe cand eram in clasa a doua am stat in banca cu o fata care provenea dintr-o familie de baptisti. Ea imi canta cantece despre EL si imi placeau foarte mult. Cantam si acasa, nimeni nu spunea sa nu le cant, ba chiar am fost impreuna cu mama la biserica baptista din sat la o evanghelizare, bineînteles invitata de colega mea de banca. Apoi am crescut mai mare, am ajuns la liceu. Iarasi Dumnezeu a fost alaturi de mine si pentru ca nu vroiam inca sa il primesc sau nu eram pregatita, mi-a scos in cale o alta persoana, o alta colega de clasa, care mi-a povestit despre EL. Atunci am inceput sa Il cunosc, sa Il caut, prin adunare, prin clasa cu capul aplecat pe banca, prin tren, prin tramvai, in oras, peste tot. Si L-am gasit intodeauna. A fost linga mine tot timpul, am stiut ca EL este FIUL LUI DUMNEZEU, si ca se cheama ISUS. Atunci mi-am predat viata LUI, acelui care ma iubea atat de mult.
Vroiam sa inchei acel legamant cu El, sa-i spun Lui si tuturor cat de mult Il iubesc, sa spun tuturor ce inseamna El pentru mine. Aveam 16 ani, tatal meu murise in acel an si i-am spus mamei ca eu vreau sa ma botez. Mama s-a suparat foarte tare, mi-a spus ca daca imi schimb religia nu mai am ce cauta in casa ei. Imi aduc aminte ca sora mea era si ea inversunata pe mine si imi spunea clar ca ea niciodata nu isi va schimba religia, avea 19 ani atunci. Astazi, LAUDAT SA II FIE NUMELE DUMNEZEULUI NOSTRU, AL FIULUI SAU ISUS CHRISTOS SI AL DUHULUI SFANT, sora mea si-a predat viata LUI, in urma cu trei ani si a facut botezul in apa cu mult inainte mea. (Ce inseamna cuvantul…..niciodata!!!!)
Sora mea s-a casatorit, cu mama nu ma intelegeam prea bine, iar eu am cam uitat de El. Am facut lucruri de care mi-e rusine chiar sa imi aduc aminte,….,si totusi EL nu m-a uitat.
Astazi plang de bucurie, caci a lucrat in viata mea, in asa fel incat eu sa imi dau seama ce mult rau am facut si sa imi gasesc rostul in viata. (Poate unii se gandesc oare cat de mult am pacatiut, pentru mine au fost multe ….eu cunosteam pe Isus, stiam ce e binele si raul)
Astazi cand m-a gandesc, am doar 30 de ani, sunt casatorita, am un baietel de patru ani si jumatate si mi-am predat viata inca o data Lui. Am incheiat legamantul in apa botezului de mai bine de un an de zile, iar Isus e cu mine peste tot. Nu ma paraseste niciodata nici macar pentru o clipa. La biserica merg doar eu cu copilasul meu, fiindca sotul meu nu vrea sau se incapataneaza sa recunoasca ca Isus exista. Sotul meu vrea semne din partea Lui.
Pe cat pot incerc sa il fac sa inteleaga ca suntem inconjurati de existenta lui Dumnezeu. Dar ma rog ca Dumnezeu sa il cerceteze, sa ii deschida mintea si ochii.
Mama mea e tot la fel, stie de Isus, dar nu Il cunoaste. Poate ar trebui sa ii spun mai multe, sa incerc sa ii arat drumul care duce spre El. Atat eu cat si soara mea am incercat, e foarte incapatanata. A ramas vaduva de tanara, din 1993, dar dupa cativa ani buni a cunoscut un alt barbat. Nu prea il vedeam cu ochi buni, dar pentru ca mama era singura am trecut cu vederea. Nu s-au inteles deloc, se certau tot timpul. Am inteles ca s-au despartit, cel putin asa imi spune mama acum. Am invitat-o sa stea la noi, avem nevoie de ajutorul ei, dar nu vrea, ea se simte mai bine la casa ei.
As dori sa inchei aceasta marturisire cu doar aceste cuvinte ISUS EXISTA SI ESTE FIUL LUI DUMNEZEU, slavit sa ii fie numele in veci. AMIN